Implică-te
Parlamentar » Activitați parlamentare

Regionalizarea trebuie discutată în contextul următorului buget al UE

Reorganizarea administrativ – teritorială a României trebuie discutată în contextul următorului buget al Uniunii Europene, fără patimă şi fără efuziuni naţionaliste, tradiţionaliste, a declarat, joi, la seminarul organizat de Comisia pentru administraţie publică a Senatului, vicepreşedintele democrat liberal al Camerei superioare a Parlamentului, Anca Boagiu.
Domnia sa a afirmat că, ori de câte ori s-a încercat să se discute despre regionalizare, subiectul a născut foarte multe patimi, fiind tratat, de cele mai multe ori, cu superficialitate şi fiind ‘confiscată de o retorică politicianistă în strânsă legătură cu unele aspiraţii de ordin etnic, autonomist’.
‘Patima trebuie să dispară deoarece subiectul trebuie discutat în contextul viitorului buget al UE. România este într-o întârziere majoră pentru că toate statele membre au folosit instrumentele structurale pentru a stabili modul de organizare teritorială’, a afirmat senatorul PDL Boagiu.

Ea a subliniat că, pe fondul recesiunii economice globale, dar şi în relaţie cu problemele specifice, regionalizarea rămâne o oportunitate care nu a fost fructificată.

‘Reorganizarea teritorial – administrativă trebuie discutată într-o notă de eficienţă economică şi cu foarte mult pragmatism, fără să avem efuziuni naţionaliste, tradiţionaliste. (…) Regiunile sunt actul central al creşterii economice şi dezvoltării societăţilor, de aceea fondurile comunitare sunt alocate, în principal, în funcţie de caracteristicile regionale. De aceea, principala întrebare este cum ar trebui să arate aceste regiuni ca să atragem cele mai multe fonduri’, a afirmat vicepreşedintele Senatului.
În opinia sa, ar trebui să fie păstrat un nivel al regiunilor cu o populaţie de 800.000 – 3 milioane de locuitori.