Implică-te

AVEA BUNICA... AVEA BUNICUL

AVEA BUNICA…

de Aurelia Panait

 

Avea bunica mea de toate:

Avea o prispa cu muscate,

Avea fântâna, pâine, sare,

Avea putere si rabdare.

Avea credinta si iubire

Si-un dor nespus de nemurire,

Avea un cal la o caruta,

Si lapte bun de la vacuta.

Avea povesti nenumarate

Si cântece ne mai cântate,

Si le spunea adeseori

La claca si la sezatori.

Avea o soba, un vatrai,

Avea si gura mea de rai!…

Nu mai gasesc ce a lasat,

Caci satul s-a modernizat:

Nu mai zaresti ca alta data

La geamuri floarea de muscata,

Vad atârnate la balcon:

Begonii si rhododendron….

Fântâna e necuratata,

Caci se consuma apa plata.

Vacute sunt putine-n sat,

Bem lapte pasteurizat.

Carute vezi foarte putine,

Dar te-întâlnesti cu limuzine.

Nu mai exista sezatori,

Cu basme si cu ghicitori,

Pe potecuta spre vecini

Crescut-au spini si maracini

Caci avem facebook si asa

Stim noi a socializa…

Nu mai avem deloc rabdare,

Bisericile sfinte-s goale,

Porunca data, sa iubim,

Deloc nu ne-o mai amintim!

Bunico, satul de poveste..

Azi îl vedem, dar nu mai este…

 

AVEA BUNICUL ….

de Aurelia Panait

 

Avea bunicul meu ceva

ce nimeni altul nu avea:

avea un munte de blândeţe

şi urme adânci de tinereţe,

avea privirea luminoasă

sub ochelari cu rama groasă,

avea cuvinte potrivite

şi daruri neobişnuite…

Avea un pod în care stam

când înspre lumea mea fugeam:

cu fân, cu scânduri, cereale,

cu cărţi, reviste şi ziare,

cu scule-n lăzi orânduite,

şi cuie noi sau ruginite,

cu un anume foarfece

cu care-şi tundea oile.

Acolo sus, în podul lui,

era şi roata timpului.

şi o-nvârteam iscoditor

şi în trecut şi-n viitor.

Avea un leagăn minunat

de-o grindă groasă atârnat

şi îmi plăcea în zbor să cânt

şi nimeni zborul nu mi-a frânt,

c-am fost acolo, şi mai sunt!

Avea un nuc şi un cireş

în care mă urcam ades,

livezi cu pruni, butoaie adânci

în care prunele să-arunci

şi-avea, în serile cu ger,

şi ţuică fiartă cu piper.

Avea un plug, cu el ara

pământul şi-l însămânţa

şi niciodată n-a lăsat

pământu-n rugă nelucrat!

Şi-acum din cer, de sus din stele,

el ară-n gândurile mele,

c-avea dreptate când mi-a zis

că va pleca în paradis!

Avea bunicul meu cel bun

prin vene sevă de gorun,

avea bunicul meu cel drag

dulceaţa fructelor de frag.

Avea bunicul meu iubit

ceva frumos, neprihănit:

avea copilăria mea

şi a plecat cu tot cu ea!

Lasă un comentariu: